Air Tech Solutions: Echipamente pneumatice industriale

Despre noi

Air Tech Solutions este o poveste despre pasiunea de a face lucrurile cu dăruire și perseverență. Am început acest proiect în plină criză, când toată lumea își făcea griji pentru ziua de mâine, când se făceau reduceri masive de personal și nimeni nu mai îndrăznea să facă investiții. După o experiență de 6 ani pe un post de Chief Operation Officer, în care am dezvoltat proiecte semnificative, am simțit că este timpul să îmi dezvolt propria mea afacere. Cunoștințele acumulate în anii de facultate din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti, experiența ca profesor universitar și ulterior cei peste 10 ani în vânzări și logistică la două mari companii din țară m-au ajutat să dobândesc cunoștințele necesare pentru a începe acest proiect. Proiectul meu. Știam că, dacă te implici cu pasiune și dedicare, este imposibil să nu reușești. Așa că am riscat, plecând de la un loc de muncă stabil, deschizându-mi propria afacere.

În aprilie 2010, am demarat cu un singur furnizor, cu importuri la valori mici (2000-3000 eur) o dată la 2-3 luni, neștiind ce rulaj puteam avea pentru fiecare reper. Le făceam pe toate: vânzări, logistică, marketing, proiectare, montaj, etc.

Astăzi, după 9 ani, suntem o echipă stabilă, în continuă dezvoltare, facem importuri săptămânal, avem peste 10 furnizori din Italia (cei mai importanți sunt AirTac, Gav, AirWork, Mebra, Waircom, AZ Pneumatica, Pneumax), un nomenclator cu 12.000 produse, peste 4000 clienți în baza de date și sute de proiecte reușite în toată țara, derulate împreună cu dumneavoastră, partenerii noștri.
Proiectul de suflet al acestui an este cel realizat împreună cu partenerii de la Clemessy Automatizare SRL, pentru laboratorul de testare din cadrul Uzinelor Dacia. Un efort semnificativ de câteva luni în proiectare și execuție, răsplătit cu satisfacții (și zâmbete) de ambele părți.

Produsele noastre au dus la îmbunătățirea performanțelor pentru producatori din diverse domenii, precum cel de componente auto: Takata, Continental, Valedo, Elj Automotive, Metaplast, Romcap, Coficab; procesatori de carne: Fox Comserv, Banvit, Integra, Avicola, Cris-Tim; produse de unică folosință: Romdist, Arise, Piramida, Tissue Land; stații de betoane: Carpat Beton, Nest, RGD, producători de profile PVC: Romcosystem, Speedrom; tipografii: Sothis, Eticheta, Brander Promo, Agrafa, Romprint; domeniul farmaceutic: Biofarm, Slavia Pharm, Laropharm, Antibiotice, Picofarm, FarmaClass Industry; sau din alte domenii: Alexandrion, Strauss Romania (DonCaffe), Frigopoint, Atifco, Best Foods, Negro 2000, Auchan Romania, Cora Hipermarche și mulți alții.

Știm că ajutorul cel mai important în producție este asigurarea bunei funcționări a utilajelor. Am auzit de nenumărate ori „îmi trebuie urgent, îmi stă producția”, așadar am decis să avem în stoc toate produsele necesare pentru livrări rapide. Suntem mândri să anunțăm că, la sfârșitul anului 2018, avem disponibile pe stoc în depozitul din București produse în valoare de peste 500.000 euro.

În curând, vom finaliza achiziția terenului pentru construirea unui showroom modern, în care să vă prezentăm cele mai noi soluții și tendințe din domeniul nostru, al pneumaticii. Va fi casa noastră, unde vă așteptăm cu drag să continuăm împreună proiecte reușite.